Archive for December, 2013

Venus in (des)crestere – 28 Decembrie 2013

Posted in ASTRO on December 29, 2013 by maxpho

Subiectul astronomic al serilor de decembrie este categoric planeta Venus. Suprafata iluminata de Soare (asa cum se vede de pe Terra, in forma de secera in aceste zile) este in descrestere, pe cand diametrul sau aparent este in crestere, astfel ca observata cu uchiul liber planeta Venus pare a avea cam aceeasi stralucire pe cerul de seara.

Pentru a vedea daca “a mai aparut vreo schimbare” in forma planetei de la ultima observatie, am iesit la o sesiune scurta de astro-fotografie impreuna cu sotia langa localitatea Dumitrana (Ilfov). Imaginea de mai jos prezinta aspectul planetei in timp ce “atarna” la 10 grade deasupra orizontului:

Venus Dec28, 2013

Pentru a observa diferentele de aspect petrecute in 5 zile, postez si o comparatie cu o imagine de pe 23 Decembrie, realizata cu acelasi echipament:

Venus close to inferior conjunction

De aceasta data am mai incercat si o achizitie putin diferita, avand ca scop surprinderea zonei intunecate a planetei, un fel de “lumina cenusie” a lui Venus (de la acelasi terment folosit pentru a descrie lumina Pamantului reflectata de catre Luna). Aceasta lumina se datoreaza caldurii emise de planeta, observabila in mod normal la lungimi de unda de peste 1micron (1000nm). Cum eu nu am un filtru care sa lase doar lumina de infrarosu de la 1000nm in sus, am achizitionat cadrele cu ce am avut la indemana, si anume filtrul IR-pass de 685nm (ce lasa sa treaca lumina de la 685nm in sus, deci un domeniu mult mai larg). Din cele 30 de cadre a cate 5 secunde fiecare, realizate cu refractorul de 115mm la F/18 si camera ASI120MM a iesit imaginea urmatoare, ce prezinta secera planetei achizitionata cu alte setari, suprapusa peste imaginea pentru “zona intunecata”. In stanga sus fata de secera se observa destul de slab continuitatea discului planetei.

Venus darkside

Desi nu este foarte elocventa aceasta imagine pentru reliefarea zonei intunecate a discului planetei Venus, imi confera totusi incredere ca la urmatoarea iesire o sa pot achizitiona imagini in care discul o sa fie mai evident.

Oricum ar fi, aceste seri de decembrie incep sa imi placa destul de mult; nu credeam ca o sa mai am parte de observatii astronomice atat de des pana in martie-aprilie 2014, si asta pentru ca ma asteptam la o vreme tipica de decembrie, cu temperaturi sub zero grade si ninsoare, nu +6 grade si cer curat.

Sunet

Max

(29 Decembrie 2013)

Advertisements

Luceafarul de Seara – 25 Decembrie 2013

Posted in ASTRO on December 25, 2013 by maxpho

Ce sa faci mai bun in seara de Craciun daca nu sa observi un obiect ceresc. Asa ca am observat, din nou, planeta Venus impreuna cu sotia si tata-vitreg de pe Dealul Manastirii, langa Targoviste.

Din aceasta locatie am admirat privelistea “de sus”:

Venus at sunset

Imaginea de mai sus a fost realizata cu Canon 550D si obiectiv 18-55mm, ISO 800 si expunere de 6 secunde.

In timpul observatiilor cu refractorul de 115 mm am asistat si la formarea unei coroane in jurul secerii planetei:

Venus corona

Seria de mai sus a fost realizata cu refractorul TS APO 115 la F/7 si Canon 550D in focar la ISO 800 si expuneri de 10 secunde.

Am mai realizat si o imagine la F/18 cu camera ASI120MM si filtru IR-pass tot prin refractor, media a 3000 de cadre in Seeing de 2-3/10:

venus f18

Max

(25 Decembrie 2013)

Luceafarul de seara – 24 Decembrie 2013

Posted in ASTRO on December 24, 2013 by maxpho

O noua sesiune scurta de observatii pe langa Targoviste, tot cu Cumnatul dar si cu tatal vitreg, amandoi inghetand un pic pana la finalul sesiunii…

Subiectul a fost din nou Venus, atat cu a sa secera cat si cu un scurt halou datorat norilor cirrus.

Venus Dec24

Detalii tehnice:

Canon 550D cu obiectiv 18-55mm la 55mm, ISO 400, o expunere de 15 secunde pentru imaginea de fundal, si camera ASI120MM cu filtru IR-pass montata pe un refractor de 115mm  APO F/7, la F/18 cu un TeleVue 2.5x barlow.

Imaginea a aparut si pe prima pagina a SpaceWeather.

Max

(24 December 2013)

Secera Luceafarului de Seara – 23 Decembrie 2013

Posted in ASTRO on December 23, 2013 by maxpho

Desi scriam in postul precedent ca ultima imagine pe care o postez este cea prezentata atunci (colajul lunar), ei bine revin la doar cateva zile cu o foarte proaspata imagine a planetei Venus. Imaginea am realizat-o in timpul unei mici deplasari impreuna cu Cumnatul meu in afara Targovistei.

Desi turbulenta atmosferica a fost foarte mare, privelistea atat la ocular cat si cu ochiul liber a fost superba: la 200x secera planetei vibra rapid in turbulenta, pe cand cu ochiul liber, lumina ei difuza in norii cirrus prezenti, adaugand un mic halou in jurul celui mai luminos obiect de pe cerul de seara.

Am reusit sa achizitionez suficient de multe cadre in infrarosu pentru ca forma secerii planetei sa fie corect reprezentata:

VenusDec23Max

Sper sa mai am sanse pentru a o observa si in serile urmatoare, si asta pentru ca planeta o sa evolueze aparent destul de mult, crescand in diametru simultan cu scaderea fazei (deci micsorarea secerii).

Max

(23 Decembrie 2013)

Mozaic lunar – 13 Decembrie 2013

Posted in ASTRO on December 21, 2013 by maxpho

Ne apropiem de finalul lui 2013. Un an destul de plin pentru mine, cu destul de multe imagini realizate (si unele chiar publicate prin diferite locuri), insa un an ce a trecut parca prea repede…Poate 2014 o sa fie mai lung :).

Pana atunci, postez o ultima imagine pe 2013, si anume un mozaic lunar in culori supra-saturate, realizat in ultima seara de observatii de pana in momentul asta, in seara de 13 Decembrie.

LargeMoonMosaicOfDecember2013

Detaliile tehnice (in engleza, pentru vizitatorii straini):

December 13, 2013, 20:23-21:15 U.T.

C11@F/10 with ASI120MM (plus IR-pass filter) for details, and Canon 550D for colors. The mosaic is composed of 52 images each a 500-frame stack. The color data was extracted from 13 images, each a 30-frame stack. Seeing 3/10.

O versiune mai mare am upload-at aici.

O versiune mult micsorata:

MoonInColors_Max

Cer senin in 2014!

Max

(21 Decembrie 2013)

Imagini lunare – 13 Decembrie 2013

Posted in ASTRO on December 17, 2013 by maxpho

In seara zilei de 13 Decembrie, pe langa imaginea din postul precedent, am mai achizitionat si alte imagini ale unor regiuni lunare mai mult sau mai putin observate in mode curent.

Din pacate turbulenta a fost “de inalta clasa” cu un seeing de doar 3/10. Chiar si asa am incercat sa trag mai tare de setup-ul folosit, si am dus sistemul la F/25.

Imaginile rezultate:

Sinus Iridum, in apropierea locatiei de aselenizare a sondei Chang’e-3.

Sinus Iridum

Si o versiune color:

Sinus Iridum color

Palus Epidemiarum, cu o multime de forme de relief interesante, de la rime la cratere acoperite partial de lava:

Palus Epidemiarum

Si versiunea color:

Palus Epidemiarum color

Aproape de centrul imaginii se afla un mic crater dublu pe nume Marth, observabil in toata splendoarea in imaginea de mai jos, realizata cu Lunar Reconnaissance Orbiter Camera:

Marth

Gassendi a fost un alt subiect observat fotografic, impreuna cu sistemul de rime din interiorul sau:

Gassendi

Gassendi_2

Si ultima regiune fotografiata la amplificare mare…zona Polului Sud impreuna cu craterele Moretus si Clavius:

Clavius and the South Pole

Si versiunea color:

Clavius and the South Pole color

Mai am de prelucrat un mare mozaic lunar al intregului disc, tot din acea seara…ce sper ca o sa fie finalizat pana la Craciun…

Max

(17 Decembrie 2013)

 

Moment istoric: o noua aselenizare – 15 Decembrie 2013

Posted in ASTRO on December 15, 2013 by maxpho

In urma cu cateva ore sonda spatiala chineza Chang’e-3 a aselenizat. La bordul ei se afla roverul Yutu care a inceput deja explorarea suprafetei lunare din imediata apropiere a navei-mama.Cu cateva ore inainte de aceast moment istoric (de aproape 4 decade Homo sapiens sapiens nu a mai trimis sonde spatiale controlate pentru investigarea suprafetei lunare) am reusit sa achizitionez si eu cateva imagini ale locului de aselenizare…la rezolutie evident joasa.

Desi locul de aselenizare era hotarat pentru Sinus Iridum, o schimbare de plan a dus la o aselenizare accelerata in Mare Imbrium, nu foarte departe de locatia initial propusa.

Colajul de mai jos are ca fundal imaginea proprie a locatiei aselenizarii, cat si o imagine de referinta deja, a roverului Yutu dupa “despartirea” de Chang’e-3:

Chang'e 3

Imaginea a fost selectata ca LPOD-ul zilei de 16 Decembrie 2013.

Si a fost postata si pe prima pagina a AstroInfo.

Detalii tehnice pentru imaginea de fundal:

December 13, 2013, 20:40 UT, C 11 @F/10, ASI120MM for details, Canon 550D for colors. 4-image mosai, each a 500 fame stack out of 1000. Seeing 3/10. Location: Dumitrana (Ilfov), Romania.

Mult mai multe detalii gasiti la linkurile urmatoare:

CNTV

SPACE.COM

LPOD

Wikipedia

Max

(15 Decembrie 2013)